Reclădit din sânge și ruine
Nu te-am căutat doar să te găsesc,
Invocând recurs instanțelor divine
Am cerut să fiu lăsat ... să te iubesc !

Plânsul beznei, în lumina lumânării albe
Cheamă mângâieri, dar care se topesc
În câteva cuvinte, în câteva silabe,
Din care tu să să înțelegi că ... te iubesc !

M-au picurat fierbinți sclipirile de lacrimi
Nemaiștiind prezentul cum să-l socotesc;
Îngreunat de ani, de răni, și tandre patimi,
Mai am câteva „clipe” să pot să te iubesc !

Resemnat, dar demn, la capătul de drum
Mă-ndrept către moarte, așa cum e firesc ...
Dar îți promit solemn că și postum
Voi continua ... să te iubesc !