pereții se prăbușesc
pereții de piatră se prăbușesc
pereții din pământ și pleavă
se prăbușesc în mine
pereții se năruiau de-a valma
cu zgomot
pereții oricum se năruiau
pereții oricum se năruiau în mine
odată cu bătrânețea
apoi confuzia tulburarea încordarea
dar mai ales neputința de a striga ceea ce simt
neputința de a pune în cuvinte povești
neputința de a mai scrie
pereții s-au prăbușit
peste o amărâtă de siluetă
care se pierdea în întuneric
cu hainele pline de noroi și ude
pereții s-au prăbușit peste umbră
și cerul și soarele și luna și stelele
s-au prăbușit sfios și cu teamă de ridicol
în halba cu bere
apoi un bătrân trăindu-și
ultima firimitură de timp
s-a împiedicat pe trepte și a căzut
un bătrân s-a împiedicat pe trepte
trupul meu bătrân s-a împiedicat
de trepte și am căzut

lunecă orbul Zahei prin lume
târât de un câine cu-n singur picior
și dintr-odată se simte Mark Twain
sau doar un clovn oarecare
și nimeni nu vede și nimănui nu-i pasă
cât este el de trist pe interior