mă simt uneori o pasăre de noapte
gândurile-mi zboară peste o vieții preerie
trimit spre stele fremătătoare șoapte
sa-mi pună pe aripi serafice lumini o feerie.

dorul de iubit se-ntinde ca un arc electric
cu magnetismul selenar senzual se încarcă
compania luceferilor cu lirismul concentric
devine cea mai dulce consolare parcă.

vraja nopții în visul cu ochii deschiși
face suportabilă neagra singurătate
răsar ca perlele lacrimile din iriși
apoi sufletul primește a lunii bunătate.

colorez atunci insomnia cu edenic albastru
să nu-mi simt spiritul năpăstuit sihastru.