fii cu mine
până când vegetații nemaivăzute, monstruoase, carnivore
vor acoperi statui
pași, înțelesuri

palida lună
sub care fugim mereu spre neprevăzut
e fața unui arlechin de care nu se mai amuză nici dracul
nu-mi pasă
de angoasele lui, morocănosul

teribil
teribil de liniște
e când mâna ta se ascunde în podul palmei mele
urcând de acolo spre inimă

fii cu mine o aură
risipindu-se împrejur
un înger drăcos
iubește-mă, iubește-mă, prostule, până când capătul lumii devine o lumină pe care o cocoloșim
și-o dăm de-a dura
prin toate pădurile care cresc luxuriante, apocaliptice
în interiorul fiecăruia

sfârșitul lumii e atunci când închizi ochii și în piept îți cântă mierle
în vechii arțari din parcul central
le-am auzit amândoi
într-o dimineață a unei primăveri
pe care o tot așteptăm să revină

fii cu mine
promit să mă uit de fiecare dată înapoi
dacă rămâi sau nu un bulgăre de sare

ce-ti pasă
și felinarele dorm

rezemate de plopi, aspersoare, eresuri
visează molii de-o zi zburând concentric
manechine de vitrină care surâd trecătorilor întârziați
farurilor fiecărui automobil oglindite în spațiul gol dintre noi
cărți ilustrate din orașe care au existat cândva
și care acum se ascund sub cenuși

lumina pe care o reflectă pe străzi pavate cu piatră cubică
e energia degajată de cortex când somnul rem e deja instalat

te visez tot timpul călcând legănat
pe un drum care coboară din orice direcție
într-o mare, nesfârșită
tristețe

un felinar încărcat de regrete

o întunecime ca o mireasă căreia i s-a rupt tocul pantofului
o furie, o neputință neasemuit de frumoasă i se citește pe chip
nu o poate disimula

noi doi sub plaja pitică
un fel de gumă pe cer care poate șterge
tot ceea ce încă mai știu despre tine
e bucata aia de lut și de piatră
pe care o venerează îndrăgostiții
vânzătorul ambulant zâmbind amabil
și noi doi cu măștile de chip
gata să se născocească

dacă vrei să te iubească definitiv, atunci cumpără o carte din toate vechiturile astea
cu zmei, cu pajiști cotropite de animale sălbatice aflate în rut
cu robinson care moare de melancolie și de urât
cu stele tot mai reci care se aprind când clipești
cu tine adormită de-a curmezișul patului
cu țigări care se fumează singure de fiecare dată când atârni în gol, sub tocul geamului
la ore tot mai mici
privind limba neagră a străzii știrbei
plină de aftele gurilor de canalizare

mai mult mucegai
mai mult praf e vânzătorul de cărți
sub luna ca o cărămidă aruncată peste cochilii, stabilopozi, mozaicuri

flash-uri dintr-o memorie
peste care s-au suprapus
așteptări tot mai lungi
până au devenit obișnuințe

fii cu mine
ca o liniște
în stare să ne sângereze

din marea care te-a adus la mal, translucidă îți este pielea
sărată

hai să facem dragoste cu ochii deschiși
hai să facem dragoste ca două iedere care s-au întâlnit
sub aceeași fereastră