agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 164 .



Cele douăsprezece sonete de sat...
poezie [ ]
Sonete pe limbaj și temă particulară (serie de poezie)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2022-09-28  |     | 



Alunecând, mai grav, în Casa Veche
Sonet 1.


Cum mustul stă, de-a binelea, în `tească...
Dar nu pleca, din țara ta străveche
Căci satul tău și ograda-s nepereche,
Sub multe, e pădurea, unduiască...

Alunecând, mai grav, în Casa Veche
Lumina,-n storuri, mi-e călugărească
De-o tușă, încă, pare să rostească
În zvâc de pene, Ioaniți, ca-n streche.

Căci numai clipa, mângâind, văd cerbul
De cade, pe-un genunche, umilit.
Mai viscolește fulgii, iar, imberbul

De unde iarna, iute, s-a oprit;
Mai, prea văzând, cum pleacă, spată, verbul
Vis, primul meu Sonet – închipuit!



Poem, celor de pe urmă dezamăgiți...
Sonet 2.


Cât, mută, mi-e iubirea, mai vuiește
Acela ce, pe `brață, mi l-am strâns...
Eu cred că,-n casă, îi băgam de-un mânz
Numai să văd, de mâna-mi dobândește.

Și nu știam că sufletul de `brânzi
Doar idealul, iute, și-l hrănește.
Credeam în frumusețea mea, orbește
Chiar lui, aș vrea ca sufletu-mi să-mi `vânz.

Și-n rana de respingeri vuitoare,
Păream de-a ceapa ieftină-n răsad
Din deznădejde, sufletu-mi apare...

Chiar dacă trupul lui, miros din brad.
Mă va întoarce, iute, în umbrare,
O urâțenie, îi par, de nu-i mai cad...



Poemul îndepărtării fără reversibilitate
Sonet 3.


Dacă lăsarea îți va sta - în gânduri
Atunci, mă scapă unde nu mă vezi.
Vor trece luni, și stele, de-a scoverzi!
Vor trece merii, pere, s-rânduri-rânduri...

Îmi va fi dor, atunci, de ochii verzi
Durerea, încă, mă mai spulberă, prin vânturi
Ce trec cu pala-mi ploaie, să nu zvânturi
De flori mai bune, gingașe-n livezi...

Dar nu vedea-vei părul cel cu pere
Salcâmul, albe flori, îți va uita.
Sub părul cel de aur, fete, vrere,

Și-un fir de aur, fata-ți va lăsa.
Dar, eu, plecând în stele de-emisfere
Uitată-n Galaxie, voi uita.


Sonet de tristețe
Sonet 4.


În ochii-mi de pământ, nu mă văzură
Dacă `tăuț, ”de lacrimă-s lagună”...
Îmi tot făceam, ca l-a durerii gurnă
Mi se zdrobeau oscioarele, sunt mură.

Și sânge pe la gene, mă făcură...
Plângeam țesuturi, pe la mama bună
Chiar, morții, îi ceream, încă, arvună
De-atâta rău, uscându-mă, prin zgură.

De `dinapoia, osul îmi urlase
Un cântec vechi, cu pietre mari s-acopăr
De m-or atinge, încă pe la oase

Durerea mea ca straiul mi-e, descopăr
Pe părul galben, frânghii lungi rămase
Mai cheamă sinuciderii, de-un ”topper”...



Poem pentru alungarea răului și de-a alte blesteme
Sonet 5.

În păr, ții șerpi și-n ochii șui, doar gheață
De spurcăciuni și-eresuri, ai rămas
În tine însuți, dracu-și face pas
De rău, lua-te-ar naiba, te dezvață!

Căci te-o lua păcatul, c-un compas!
Și numele ți-a frânge, zgaibă-n ceață!
Când te privesc și proștii, numai greață
Căci nebuniei, te-ai dedat, de-a ceas...

În gura ta, e numai spurcăciune
Și draci și demoni, dacă îi conduci;
Te-or bate pe la cot, de visul spune

Să nu mai furi, de nume, să te duci!
Unde lăsat, de mut, prea multe rune
Te-i îneca, prin propriile-ți furci!



Semisonetul chemării fetei celei tinere (1.)
Sonet 6.


De stai, pe lângă mine, măr, cătrință
De-aici, sub șură, afară, îmi scot caii;
Să facă foc de spumă toți șerlaii
Mai tare decât stelele, sub viță.

Și or scoborî-va, iute, pe picioare
Cu pasul lor de teamă, `pă din vale
Când soarele mi-e sus și se prăvale
În joc de flori, sfințit de Născătoare.

Că satul `ista pare de-o mirare
De parcă și isprava are chip
Privește cum căluțul îmi dispare

Ca și o taină scumpă de nisip
Dar lasă-te spre mine, cu mirare
Ca sânii tăi, sub mâini, să-i înfirip`.




Poemul ”Năpastei-Năpastei”
Sonet 7.


De-i neaua grea, o `copăr, iar, cu neauă.
Cu un cojoc, prea greu și mult prea scump.
Cu lupii mă-înfășor și nu mai rup
Din gura prea de Iad, mănânc `tarlauă!

Căci mult prea oaie, Raiul este sus!
Și bețivanul bea din damigeană.
Dar, fata lui n-a pus geană pe geană
Când Iadul, între Raiuri, a străpuns...

E numai siguranța întâmplării,
Destin prea greu, zăpada doar lovește;
Da nu-i zăpadă, poate numai clește

Ce dă să tragă, din larghețea mării;
Din el, bău, chiar fata-i, primul pește
Și numai lângă Iad, în plinul sării...



Sonetul de mers de acasă (1.)
Sonet 8.


La stâlpul florii-n ușă înțeleaptă
Ce rujă m-adâncise și-o scuipasem
Din gândul meu, prea brut, înțelesesem
Spre jumătăți de minte, calea-i dreaptă.

Când scaiul mă străpunge, prost mersesem
Îmi luasem, iar, `colopuri, greu, pe treaptă
Îmi pare, tău de humă, mult ineptă
Doar apele ce, cu dureri, le țesem.

De vrei să mă lovești prea țărănește,
Mototolește-mi clopul, dă-mă-n drum.
Căci, omul despărțirea n-o privește

La muierușca, ce îl lasă-n scrum.
Dar i-a dat coapsa moale, boierește
Tu, draga mea, să plângi, `ochiți în fum!



Pilda bărbatului și a râului
Sonet 9.


De-a sânul ei, bobițe de-a uimire
Așa, și mâine își va rupe vâna
Din al său trup, plecarea-i cu țărâna
Cu tot și cu găleata, de prostire...

Se duse-n ziuă, iute, dar fântâna
Că e urâtă, glezna, de-a ghicire.
În țărna udă, pe-un picior de mire
Mult speriată,-și lasă săptămâna...

O îmbia, iar, Eva, cu păcatul...
Și stai, bătând din buze, însă brâul
Împrăștiat, pierzaniei, bărbatul.

Că-n apă, strâcăciunea-i` cu pârâul
De-i iute, el se duce-astâmpăratul
Și nu s-o mai întoarce, iarăși, râul...



Poemul Lioarei și al neputințelor ei
Sonet 10.

Calm, în pădure, cântă, azi, Lioara
În cortul meu, de strigăt și lumină.
Privesc, clipit, la glezna-mi de pe tină,
Îmi place mult pădurea, bună seara!

Ei, lacrimă, de-a stat cu osu-n vină
Aș vrea să spun: Învins-a, mut, amara!
Dar lacrima-i mă frige și prin scara
Ce i-a prins părul, toarnă cu chinină.

Și șed, atunci, privind la vinul morții
Ea, care-l bea, lămâie cu oțet
Și văd, la ea, prinzând, din josul torții

Ce i-a ars lacrima, și stând la piept
Și-a scos din sânge, larma-i dată sorții
Ca să o spele, caldă, lin, în sept.



Sonet, de la o ciobăniță foarte bătrână (1.)
Sonet 11.

Rămâi în trupu-ți învelit, în blănuri
În straiul trist, i-un suflet de femeie.
Ești lăcrimar și-n cele mici crâmpeie,
Sunt prea fierbinți, ca picurii de-alămuri.

Te-oi asculta, de-a glasul de tuleie
Cu oaia ce-are osul prea în `sămuri.
Sub lacrimi calde, iacătă, de-arămuri
Și cu mult sânge-n oase de la Gee.

Mai curmă-ți rana, mâinile uscate
Nu le zvânta în poale, ci în zi!
Iar lacrimile-ți moi și, azi, curate

Mai lasă-le o vreme, nu dosi!
În zare, ți-e bordeiul de păcate
Dacă jelești iertarea, n-o cerși!




Poem de salvare de lângă casă (1.)
Sonet 12.


Mă sprijin, cu o mână, frânt e gardul
De parcă gânduri toante, să-l ”destrame”
În `perini, numai peana, roib de flame
Ce se desprind, `haine, cu tot nardul.

În părăsire stau atâtea drame...
Poate, napoie, s-o uita bastardul!
Dar mă salvează casa și cu bradul
În casa mea, parfumuri, dor de scame...

Că-i, mult, sfințenie-n aistă casă
Prin ea, sunt eu, de când eram copil.
Din `căși, bunicii mei și-ale lor `oasă

Iuțita mea frunzuță, de April.
Păstrând-o, amintirea (greu) rămasă
Să-mi amintească destrămări, la kil.



Poem de salvare de lângă casă (2.)
Sonet 12.


Mă sprijin, cu o mână, frânt e gardul
De parcă gânduri toante, să-l ”destrame”
În `perini, numai peana-n roib de scame
Ce se desprind, `haine, cu tot nardul...

În părăsire, stau atâtea drame...
Poate, napoie, s-o uita, bastardul!
Dar, mă salvează casa și cu bradul
În casa mea, parfumuri mi-ard de flame...

Că-i, mult, sfințenie-n aistă casă
Prin ea, sunt eu, de când eram copil.
Din `căși, bunicii mei și-ale lor `oasă

Iuțita mea frunzuță, de April.
Păstrând-o, amintirea (greu) rămasă
Să-mi amintească destrămări, la kil.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!