Te întreb Doamne cu ce greșesc,
Că doar cu brațe bolnave de iubire știu să mă învelesc,
Că pe altcineva nu știu să iubesc,
Că de dorul altcuiva n-aș ști să mă ofilesc.

Ani lumină de durere,
Pentru uitarea ochilor nenorociți
Alții o numesc putere,
Dar de iubire-s zăpăciți.

Te lupți, bezmetic trup, cerșești anestezie,
Că tot ce ai avut mai scump devine fantezie,
Că parcă acum puterea ta se schimbă-n nebunie,
Că parcă acum tristețea-i cea mai dulce prietenie.

Și totuși Doamne, te întreb,
Care e rostul vieții zburătoare?
Care e rolul iubirii amăgitoare?
Care e scopul durerilor amare?
…
Dor meschin răspunde-mi tu la întrebare!