Corpolentă, ca o constelație plină de depărtări,
Mi te imaginez dăruindu-mi-te din tot sufletul.

Un fel de câmp pe care primăvara soarele îl seamănă
Cu umbre spre a-și răsări raze din care să se întindă
Înafara sinelui în care lumina i se stinge din arderi.

Tu însă din fiecare în care te întorci dintre umbre,
Prefaci orizonturi. Alambicând umbra din nori de fum
În care străfulgerări lovesc întâmplător ca mâna
Te arunci din val în nisipul apei care zidește.