agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-10-21 | |
al nostru că şapte de tine fost-am făcuţi,
trei eve şi patru adami, pe pământ sugând la ţâţa solară. a doua şi-a treia dintre eve pretimpuriu au devenit îngeri şi primul dintre adami de curând e alături de tine. rămas-am doar patru, prima evă şi ultimii trei adami întru veşnica ta pomenire... după chip şi asemănare cu tine-s. doar eu am oarece îndemânare la răstigniri de cuvânt şi încerc, tată, să te smulg din uitare că uitarea e cel mai groaznic mormânt... cu glas şovăitor îţi strig numele şi ochi cârcotaşi în derâdere-şi zic: cine-i Iordache, şi cine-i, mă rog, şi fiul ăsta al lui? nişte nimeni... le răspund: da, suntem două cărămizi anonime, jos de tot, la temelia piramidelor lumii dar, la fel şi azi ca la începuturi, şi cu noi a fost şi e cuvântul şi cuvântul umblă cu mine acum şi eu sunt cuvântul, şi încă,sunt vin borşit sau nobil la nuntirea zilei de azi şi pâine rupându-mă vouă... adepţilor paradigmelor false, bolborositorilor de vorbe fără trăiri, în crezământ că-s poeţi, le aduc aminte că unicul şi atotputernicul a făcut uni versul lăsând pe unii, aleşi în duhul cel sfânt, să facă din fiecare zi un poem, al trăirilor adevărate, cu bune cu rele, chiar cu unele zorzonele şi artificii, aşa, în joacă, după puterile lor, că viaţa, până la urmă, e-o carte de poezii...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate