dimineața adevărul mă lovește în moalele capului
ca un titlu cretin de ziar:
nu mai am ce trăi nu mai am ce trăi
viața mea e o casă în care-mi spun cu năduf
și-a băgat dracul coada pentru că toate se strică deodată
frigiderul televizorul capul de duș tabloul electric
glicemia bilirubina hemoglobina și greutatea
inima și-a lăsat părul rasta a fugit cu circul în europa de vest
o poți vedea în portul din dover sau hamburg
cum își prinde părul în macarale și se ridică deasupra lumii
pieptul meu e un cuib în care au eclozat oamenii altora

peste noapte-am visat că eram într-o tabără creștin ortodoxă
(daniel îmi spunea că mi se trage de la coliva pe care mi-a dat-o
pentru că noi catolicii nu avem grîu fiert cu bomboane să punem
la creștetul morților)
am dat peste-o femeie cu trupul cît arborele de lalea
și ochii mai sinceri ca focul gheenei
ne-am îndrăgostit nebunește
mîncam împreună dormeam împreună ne masturbam împreună
spre marea tristețe a unui călugăr ce ne învăța fonfăit
curăția trupească
furam de la magazinul cu obiecte bisericești
lănțișoare de aur și iconițe cu tropare în care ni se împleticea limba
probam aureole de sfinți pălării glossy pentru parada reginei

apoi a urmat despărțirea trezirea totuna
tristețea s-a lăsat peste mine ca bruma peste porumbul nestrîns
mă uit în oglindă și sunt mulțumit
sunt anticristul promis un tigru siberian
un portocal tînăr pe holul centrului de donare a sîngelui
care-a crescut legat cu tifon de o coadă de mătură
într-o cutie de vopsea nemțească
sunt oamenii care-au trecut prin mine
de ei rîd ca nebunul și-i întreb ce naiba au căutat
apoi îi rog să se-ntoarcă

*

încă o zi de care se-alege praful în timp ce aștept preotul cu sfințitul
sugrum în gînd pe nils holgerrson pe nichita pe mitea feodorovici
pe cristiano ronaldo și noul șampon cu tehnologie active charcoal
de-aș mai avea timp aș încerca să adorm poate femeia din vis mă așteaptă
să probăm pălării
înjur mecanismul numit trezire
mecanic aprind o lumînarea în timp ce vicarul intră în casă
mecanic duc lumînarea la buze
îmi spun idiotule nu e țigară
vicarul zîmbește îmi zice în sfîrșit un chip cunoscut
termină cu cele sfinte începe cu cele lumești
mă-ntreabă dacă am planuri de însurătoare
(îmi vine să-i spun că m-așteaptă femeia din vis ori că
raiul e gramafonul lui quintonce te guduri pe lîngă dumnezeu
slăvești numele lui în speranța că vei moșteni gramofonul
iar la sfârșit te-apucă damblaua cînd afli că dumnezeu
a lăsat gramofonul unor copii să aibă și ei ocupație)
absent frămînt între degete un pix cu steagul americii
la fel de absent număr steluțele de pe steag
adevărul mă lovește în moalele capului
viața e o insomnie cruntă în care
numărăm oi
numărăm stele
numărăm oameni
pînă cînd moartea ne face să pierdem șirul

mă jur pe ce vreți voi
c-am încercat să fiu de toate în viața asta
nu că ar conta ce-ai ajuns
doar să nu te ajungă din urmă
tot ce n-ai fost

să ne-nțelegem din start
n-am încercat niciodată să-mi pun capăt zilelor
m-am perfecționat în a face lucruri numai pe jumătate
și-mi era teamă să nu iasă și asta la fel
oricum
tot mai des mi se pare că tot ce scriu
e o sinucidere colectivă

de cum am deschis ochii
și-am dat din picioare a mers
am încercat să fiu preot
îmi era mai frică de moarte decît de satana
credeam că atunci cînd vine timpul
preoții se urcă-n confesional
confesionalul își ia zborul ca un tupolev
și aterizează la dreapta lui dumnezeu
am încercat să fiu preot pînă-ntr-o zi
cînd limba mea s-a oprit în pubisul unei femei
de parcă aș fi turnat un serial cu tehnici de supraviețuire
în care lingeam firișoare de apă filtrate prin stîncă

apoi am încercat să fiu sfînt
învățam bine mergeam la olimpiade școlare
citeam tot ce-mi cădea în mînă
pînă mi-a apărut primul coș
iar băieții mai mari de la internat mi-au spus
că trece dacă schimb sîngele
(ce oroare m-a cuprins la-nceput mă și vedeam
conectat la aparate ciudate care scoteau sîngele rău
și pompau sînge proaspăt în mine)

am încercat să fiu jurnalist
scriam despre morți despre vii
în fiecare seară fumam iarba fiarelor mă îmbătam cu apă vie
moartea era o dansatoare exotică
ce sare cînd nu te aștepți dintr-un tort
la petrecerea unor burlaci

în cele din urmă să mă iertați
am încercat să fiu scriitor
îmi tot spuneam că daraveaua nu ține
scriitorii cei importanți l-au citit pe blecher înainte de 30
scriitorii cei mari stau grămadă pe un memory stick de un terra
scriitorii de-o seamă cu mine au prezențe constante în
revistele literare sunt invitați la gale de premiere
ori la cenacluri unde bucătărese cu visuri zdrobite
le dau de băut îi cară în brațe ori le ating sexul blegit de somn
crezînd că se vindecă de anoninmat ori că stăpînesc la perfecțiune
gramatica unui oral pe sub mese

mă jur pe ce vreți voi c-am încercat
să fiu de toate în viața asta
nu că ar conta ce ai fost
doar să ai un om lîngă tine care să-ți aducă aminte
din cînd în cînd
cine ești

*

după ce toată noaptea bărbatul-a bătut-o
ca pe-un persan de sufragerie în ajunul crăciunului
dimineața crîșmărița coboară la bar
cu frică să nu trezească vecinii

poți auzi pașii ei tîrșîiți
de copil încălțat cu pantofi prea mari scâlciați

la bar se pitește după tejghea
trage cu sete cîte-un gît de nea iancu
își acoperă gura cu o helancă de lînă
să nu simtă clienții damful de coniac puturos
după o vreme ochii încep să-i lucească
de parcă ai apăsa butoanele unui semafor londonez
vînătăile de sub ochi se transformă în cîmp de lavandă
își aduce aminte că-n altă viață
a fost o contabilă respectată
de fiecare dată cînd veneau patronii pentru depuneri
ieșea din birou și le trimitea bezele
acum iese în fiecare seară pe casa scării de teama bărbatului
prin furoul de lycra i se văd sfîrcurile
umflate și strîmbe ca niște resturi de lumînări

în altă parte a lumii
un bărbat se trezește lac de sudoare
a visat că la avizierul din scara blocului
cunoscuții de la care a împrumutat bani au bătut în pioneze
bilețele cu banii pe care-i are de dat înapoi
pe furiș iese din casă se teme oameni
cum cîrtița fuge de grădinar
se roagă fierbinte
doamne promit că n-o să mai cer nimic pentru mine
n-o să mai cer loc de muncă stabil
o femeie care să mă iubească așa cum sunt
bani pentru un pachet de țigări
n-o să mai cer nimic pentru mine
dacă-mi dai puțin noroc să nu-mi iasă cunoscuții în cale

în supermarket scoate cu toată rușinea
o hîrtie mototolită pe care a scris
1 pungă făină albă de grîu
1 pîine
2 pungi de păstăi congelate
1 carton cu ouă
1 conservă hering în sos tomat(exclus în ulei)
în timp ce așteaptă la casă o fetiță îi spunei mamei
că nu-i place doamna educatoare pentru că doamna educatoare
nu are ringtone pentru fetițe
plătește distrat iese prin ușa cu senzori de parcă
s-ar îmbarca pentru zborul de auckland

salută apoi un mic om de afaceri
care lipește pe-o lunetă de sprinter
un afiș de vînzare se plînge că după optșpe ani
de trai pe vătrai
dă divorț și trebuie să vîndă acum tot
ca să împartă cu fosta nevastă
își smulge părul din cap că n-a ascultat de bătrînu
l-a învățat că femeia se ține numai cu
apă paie și bătaie
acum nici nu știi care-i răul mai mic
să n-ai pe nimeni cu care să-ți împarți viața
ori să-ți desparți viața cu cineva
ca pe-o biblică mare

și roșie

un rîs isteric mă-mbie
cînd îmi aduc aminte de cei ce spun că-i de-ajuns
să crezi într-un vis și el se va împlini
merg pe stradă și mă cuprinde o poftă nebună
să intru în oameni să văd ce-au visat ce-au ajuns
dacă sunt mulțumiți ori înjură părinții care
i-au adus pe lume fără să le ceară acordul
eu nu mai fac planuri nu mai visez cu ochii deschiși
nu mai am curaj să vorbesc despre mine la persoana a treia
ca despre unul care-a făcut ceva cu viața lui
viața mea e o sărăriță trasă pe dreapta pentru că
nu s-a găsit nici un om care să aibă habar
la ce folosește

*

eu cred că timpul pe care-l avem
n-ar trebui să se măsoare în ani
pentru că ziua ce vine nu ține cont
de ziua care-a trecut
viața se scurge fără să-i pese cum
și cînd va veni moartea
iar moartea te va iubi
fără să-i pese dacă ai ajuns sau nu
cineva

eu cred că timpul ar trebui măsurat
în oamenii cu care ai împărțit respirația
ca atunci cînd poștești o țigară
și ai grijă să nu fumezi mai mult decît celălalt
ori ca atunci cînd te trezești într-o noapte de iarnă
și-acoperi cu trupul tău
trupul ce tremură lîngă tine


cîteodată-mi doresc să fi fost
un om simplu
priceput la ceva
tîmplar cu experiență ori electrician auto
să dau omului ce este al omului
și lui dumnezeu ce este al meu
să nu pun prea multe condimente-n mîncare
să țin cură cu miez de nucă și semințe de in
să merg în fiecare zi la calea crucii
duminica să vizitez bolnavii
seara să mă rog la capătul patului
alături de o femeie cu sînii fermi
ca stîncile din capul bunei speranțe
să merg la ședințele asociației de proprietari
vecinii să mă aleagă șef de scară
să dau copacii cu var
ca un ofițer debutant de stare civilă
la prima lui cununie

dar nu sunt decît încă unul
care știe o mie de lucruri complet inutile
cum ar fi că pălăriile panameze nu sunt făcute în panama
că lucy nu mai e cel mai vechi humanoid de pe pămînt
că cimpanezii bonobo își rezolvă problemele de cuplu
prin sex și compasiune
că antraxul e o bacterie nu un virus
că rezervele de petrol se vor epuiza în 41 de ani

nu sunt decît o hazna în care dumnezeu
a răsturnat din greșeală căruța cu terminații nervoase
cînd simt ceva mă trec șocuri electrice
de la cel mai mic fir de păr pînă-n vîrful degetelor de la picioare
cînd iubesc un om zici că sunt posedat
și nici o armată de popi cu toate cărțile sfinte
nu pot să scoată omul din mine
iar ca să nu-i fiu povară cînd vine timpul
îmi pun sufletul lui la tîmplă

și trag