Li-s piedici ale-odăilor tavane
Micimilor ades şezând în rugă
În cuget omul că şi iad îndrugă
Şi însetând spre Sus bea gânduri vane.

Dar îngerilor mică buturugă
Răstoarnă carul Răului frisoane
Din rătăcite-n haos zări umane
Şi râde Domnul draci de plângi să fugă.

Iar Binele aflând în pietrei clipă
Zideşte-n tine Dumnezeu lăcaş,
Fior de fericire se-nfiripă.

Sub Cruce-n cui Credinţa îmi îngraş
Făcând spre Cer puţin de imn risipă
Să uit de lume unde-s doar ocnaş.