e plină camera de tristețe
nici seara nu se mai lasă odată
un mim face diferite fețe
și n-ar mai pleca de la poartă

din cameră urmăresc apusul
nici mutra nu mi-o simt pe față
vreau iarna să vină cu plânsul
și frigul zilei de dimineață

când norii peste casă o să vină
nici soarele n-o să iasă din cușcă
durerea în mine o să-nchidă
ca glonțul mânat de o pușcă