Te-am văzut în brațele lui,
Atunci când te doream atât de mult în brațele mele...
Acum, până și frunzele se leapădă de mine
Ca de un copac de care nu s-au simțit demne să foșnească în bătaia vântului,
parcă reproșându-mi că nu ti-am spus cât de mult te iubesc...
Sigur, lor le este ușor, când ele doar cad și îmbrățișează pământul,
iar acesta știe că este iubit, fără ca ele să îi spună ceva.
Dar, poate la primăvară, când voi înverzi și eu alături de ele,
îmi vor înțelege veștejirea mea de acum,
aceea că umbra pe care o făceam,
te ascundea de soarele pe care îl doreai.
Dar, oare chiar îl doreai, tu, picătură de ploaie?
Din cauza mea plouă și e toamnă!