pe drumul ce spre iarnă ne învaţă
şed minunatele grădini de frig
acolo-i glas corolei fără viaţă
cel de tăceri ce-n geamuri se înfig.
că n-are limbă gura cea de gheaţă
şi doar în sobei gură basme strig -
pe drumul ce spre iarnă ne învaţă
şed minunatele grădini de frig.
cortina suie-n teatru ca o ceaţă
dezvăluind morminte... ochi irig
tristeţii, dar spre a vedea-i câştig
că-n totul mort privirea-i doar semeaţă
pe drumul ce spre iarnă ne învaţă.