ultima Sakura

cetățile luminii se scufundă
mirajul unei vieți furând depărtarea
cu ochii închiși cresc dulci amintiri
ce bine era când nu vedeam
castelul de iluzii
azi, de aproape,
tăcut sub obloane
văd urme de coasă
și-un dor de umbra cea răcoroasă
pe drumul de taste zgârâi o tâmplă
ce bine ar fi
de ne-am privi în aceeași floare de cireș
pentru-un anotimp
căzut pe o rază de lună
de mâine
într-o poză.