depărtate acorduri
de chitară
alină durerile…
din semiton în semiton,
toamna îmbracă
privirile melancolice-n
simfonii de culori.

treizeci și opt de primăveri,
între pereții de sticlă-s
neatinși de zgură și ură.
la șaizeci și opt de ani,
împăcat,
atinge lacrima norilor
și vrea să se bucure,
ca un copil,
de viață.

așteptând autobuzul,
reflecții
la cotitura vremurilor...
în dulcele must de noiembrie,
nu mai simțim
otrava
psihozei de formare-n
masă.

inamicul invizibil
stă ascuns
printre ramuri uscate.
frunzele-
măști uitate pe portative ritualice,
parcă,
adâncesc
transa

ecourile
celui de-al doilea război mondial
au fost disipate
printre șocuri electrice....
rotind catranul la 450 de volți,
un anotimp al neomeniei
deschide
binevoitor brațele.

hitler și stalin- două
fețe ale aceleiași monede,
și-au pus pe umeri
hlamida
tehnocrației și pseudoștiinței.
în muzici de fanfare,
încrezători,
parveniții
renunță la libertate.

coborând câteva trepte,
aduceri aminte
scutură însingurarea.
toiag în mijlocul furtunii,
doctor în științe juridice,
trece,
ca o adiere tomnatică,
de la stânga la dreapta.
răsunet în ungherele inimii:
te-ai dumirit și tu Petreche?

tot singur,
mătur cu pași grăbiți
dilemele amurgului.
bâzâitul unei albine,
sunetul melodios și insistent
al telefonului,
mă îndeamnă
să mai zăbovesc un pic
pe-această
pagină de carte.