ca un sac de piele mă simt
cu o gură mare
care poate înghiți multe
și mi se toarnă bleaga asta de viață
mi se aruncă tot felul de chestii
până mă burdușesc
mi se face lehamite
strâng șnurul
îl strâng bine
niște brațe iubitoare

înăuntrul meu e vraiște
senzația prezentului leșinat
pe caldarâm
zac anotimpuri pe lista subvențiilor
salvarea e încă departe
când auzi sirena se dezlipește ultima
celulă din tine
duci lestul către un orizont al debarasărilor
toate apele sâmbetelor curg
din tâmple

nu ești mai mult decât
un acumulator de zile de speranțe de dor
când cade întreaga energie
te cuplezi la el
singurătatea numărul unu
cu ochi cenușii tămâioși
ca un drum de biserică
șerpuitor