Unde să mă nasc, tată, din nou?
De unde să mă întorc să rămân
Mereu acolo de unde am plecat când
Mi-ai dat puterea să caut pierzând
În fiecare îndepărtare din mine?

Și unde să mă întorc, mamă, când
Te-ai ascuns după umbra din care
Te-a născut propria ta mamă demult?
Mai demult decât pot eu gândi, simți
Și îngădui trecutului care mă cheamă?

Spuneți-mi, vă rog, sub cerul de piatră,
Cum ați trăit voi închipuind nesfârșiri?

Cum mi-ați sădit din îngeri infinite păduri
Și stele, și constelații în cer, adâncul nopții,
Drum pașilor, câmp și alte înghimpate răsuri?...

Cum să fiu viu din amintirea pe care o port?

Cine îmi va mai spune că sunt la fel de frumos
Ca imaginea oglindită în ochii voștri de mort?...