Scrisoare către tata

E tristă casa fară tine
și strada toată e pustie
Întreabă toți: când soțul vine ?
Sau : voi mai aveți vreo știre?!

Aș vrea să mă-ntâlnesc cu tine
Să-mi spui măcar dece-ai plecat
Dar, tu n-ai dat vre-o dată o știre
Și nu știu cine-i vinovat !

Trecutau multe primăveri
Și veri și toamne și zăpezi …
Când ai plecat ? Parc-a fost ieri …
Ce mult aș vrea să ne mai vezi !

Eram copilă-n prima clasă
când într-o zi te-ai supărat
și seara n-ai venit acasă …
“Tăticul tău departe a plecat !”

E dulce sau amară viața ta ?
De ce nu vrei să spui nimica ?
De ai greșit te vom ierta
Și eu și buni și mămica …

La școală toți copiii mă întreabă
De ce nu vin cu tata niciodată
Eu de rușine spun c-ai treabă
Ce bine ar fi să vii măcar odată !

Îi mint pe toți din jurul meu
Că stiu că vei veni la vară …
La toți ne este foarte greu
Văzând cum anii fară tine zboară !

Ești oare tot mereu hoinar
și-ți cauți peste tot menirea ;
de ne-ai fi scris un rând macar
era bine venită știrea !

Eșți oare în alta casă “tată” …
Ori ești singur și hoinar ?
Tu stai acum cu alți la masă ?
Or mănânci pe trepte pe un ziar ?

Ai un pat mare și curat
Și ai un suflet lângă tine ?
Sau dormi pe bancă într-un parc?
Și noi gândim că-ți este bine !

Eu sunt aproape domnișoară
Iar mama mea încet îmbatrânește
Aș vrea să fie primăvară
Pe mama s-o văd că-ntinerește !

Voi pune acum scrisoarea-n plic
și-l voi lipi cu grije multă
Dar eu pe plic nu pot să scriu nimic
Adresa ta e neștiută !

Doar “către tata” pot să scriu
Cu litere cât plicu !
Să știi că încă nu-i tărziu
De vii acum , tăticu !