cine poate spune cât rezistă drumul unei priviri
fără să-și întâlnească perechea
mulțimi de numere ordonate de priceperea unui mag
pregătesc timpul
pentru primul răspuns dintr-un șir de întrebări
ce nu țin cont de moarte
ca variabilă

peste toate cântecul sfârșitului de roman
în care îndrăgostiții își fac singuri mea culpa,
păsări se leapădă una de alta
dezgropând amintirea acelei trădări ce face omenirea atentă
la puținele schimbări ce nu pot fi disprețuite

rămâne ecoul sentinței
din casă în casă
suflete
pășește lin pe drumul tău
în călătoria
fără sfârșit a numelui spre antimaterie
întârzie mâna
printre spicele de grâu tremurând să-și
afle un sprijin