Fărâmă de timp mi-ai rămas necesară
Din zori până-n noapte, din iarnă în vară.
M-ai pus temelie în clipa uitării,
Mi-ai fost călăuză de-a lungul cărării,
Scânteie măruntă, dar, totuşi, scânteie
În anii mei tineri, dispuşi ca să deie
Imbold pentru luptă, curaj pentru ducă,
Să ştiu fericirea cum vine şi-apucă
Moralul ce-mi ţine, mereu către stele,
Morala aprinsă ca jarul din ele.

Fărâmă de timp îți vreau numeroase
Bătăile tale, în carne şi oase,
Să nu mă despartă de visuri divine
Nici vara ce trece, nici iarna ce vine.