Mai haidem, sunt narcisă, trepiedul
Petale când mă-nvăluie, năroadă
Ce-mi sparge-n oase, cum și ortopedul
Pădurii-i, barda-i de Crăciun și-n zadă.

Din neauă, buze, spală-se miedul
În gene-ți triste, scapă-te monadă
Cum glezna strigă-n cumpeni pinipedul
Aș scrie, infinit, ca sub zăpadă.

De pe o bancă, culegându-mi, plângă
Dar cred că-n astă lume (niciodată)
N-a mirosit, a stea, mai mult, și-n tângă.

Privesc spre țărmuri, apa-i ondulată
Când ochiul fierbe, omul să-l mai strângă
Ca pe-un bătrân, făcut din ciocolată.