Eram două pete mari de ochi
pe o veche fotografie,
un curios de viață, un curajos
deși timid, ascuns pe după frunze
noaptea de stele.

Eram un vis cu multe aripi
grăbit să-l duc la împlinire
dar m-am lovit de gheare, de colți , de pietre,
și-am domolit elanul
ca să înțeleg cine sunt și cine ești.

Acum, deși am aripi, le țin ascunse-n haine de piele
și mulți mă văd statuie fără brațe
ascunsă de viață pe un soclu larg și greu
dar tu, doar tu mă știi așa cum sunt:
un vis înaripat oprit puțin din drum
de o furtună mare
dar care va zbura din nou
cândva
ca o săgeată din al tău arc
pe care este înscris mereu același simbol:
dragostea.