Zâmbești, sunt turturea sau lăcrămioară
Mă mai adun, prea albă, pe din Tars;
Pe din păduri, miroase lemnul ars
Îmi pun pe umeri haina grea, să-mi sară.

Sunt îmbătată, de m-ai frânt sub ceas.
Mă liniștesc, cu flori, ce-mi stau în gară
În mine plâng, și rouă, o-prostioară
Pe la umblări, lovită cu vinars.

Dar mă îmbracă oameni de zăpadă
Doar, doar, lucirea neagră, fără tină.
Ca și cum moartea nu mi-ar da să-mi cadă

De curge prea pământ, în păr, și-i mină.
Dar de suspini, în lume, nu îți `șadă
De-s manechin spălat, pe din vitrină!