Pe tabla de șah,
Iubirea așează fiecare pion,
Tu - regele negru din visul meu,
Eu - o regină albă, condamnată să sufăr mereu.
Pionul curajos pornește războiul
Și caii aleargă cu coama în vânt;
Mi-e teamă, mi-e teamă,
Că o să te pierd din priviri și din gând,
Nebunii îmbrăcați în bufoni mă îndeamnă să râd,
Eu plec la război pe câmpul alb-negru:
Sunt o regină pe un cal care fuge grăbit prin noroi,
Turnul îmi e aproape și fac șah mat
Dintr-o bătaie de pleoape.
Suntem față în față: ne urâm sau ne iubim?
O regină neagră și un rege alb
Ne privesc atât de stupid...
- Tu, dă-mi mâna și să încheiem un război sângeros,
Hai să facem pace, că gerul mă roade până la os.
E iarnă, iubite, uite ninge cu iluzii, cu temeri,
Eu te îmbrățișez și îți promit primăveri
Cu merii în floare, cu ghiocei pe câmpii,
Dă-mi mâna și uită luptele purtate
Pe sub razele lunii argintii!
Te îndepărtezi tăcut, fără să mă privești.
- Trebuia să fie o poveste cu un final frumos,
Rege negru, tu nu mă iubești!
Sunt singură în castel când apare nebunul
Și-mi face semne
Spre fulgii de zăpadă, ce dansează amețitor,
În timp ce înfige în mine un cuțit ascuțit,
Furat din decor!
- Ce-ai făcut, nebunule, ai ucis regina zăpezii și-a nemuririi?
- Așa e jocul, sunt reguli scrise demult în șahul iubirii!