Dintr-o petală de bujor parcă ești decupată,
Un vis ce se-mpletește cu-al nopții mele hău
Mă simt dator, în versuri, să-ți spun ce minunată
Ești, îmbrăcată-n roșu și negru-i părul tău!

Ești ca un mac în vară, care zâmbește-n soare
În mine, fiind iarnă, îmi pare și mai rău
Când te privesc, retina parcă îmi dă în floare
Așa-mbrăcată-n roșu și negru-i părul tău!

Mai lasă-mă o clipă să mă afund în vise
Ca marinar, plăcere mai mare nu am, zău,
Decât să-mi sufle vântul în pânze interzise
Spre-un țărm cu tine-n roșu și negru, părul tău!

Ce-aș mai putea eu spune în fața evidenței
Tu, ultimă instanță, eu, propriul meu călău?
Sunt o strivită frunză, la mila providenței
Și-a ta, gătită-n roșu și negru-i părul tău.

Să mă salveze-oricine de propria-mi conștiință
Care mă vrea în toate și-n orișice integru,
Când sufletul meu are ca ultimă dorință
Să te sărut în roșu pe părul tău cel negru!