agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-01-19 | |
Pentru M.A.
Femeia ce-ncerca să treacă digul Pe când pe sub un porumbel ce fuge Atât de trist, mi-s zile centrifuge Dar aripa îi trece, cum și frigul! Mireasma apei mării, ca zălog Și aspra frunte, vrându-te, răscruce Câtimii, sufletului, numai să apuce Ca un zălog, lăsându-se, pe doc. Trecuturi stau, în mine și în oase Batiste mult prea grele, mă lovesc Dar vine lângă mine, îl bolesc Pe omul ce, iubirii, mă descoase. Vaporul meu se duce, că-s frumoasă Îmbătrâniri senine mai sărută Și pe întinsa mare, doar o plută Ce poartă trupu-întins, mi-s strânse oase. Te crezi, în părăsiri, în fum și patimi Căci vina i-a femeii, cu catrință De te-am lăsat, mi-e fruntea neputință Căci m-am lovit, în tine, om cu lacrimi. De prea m-ai aruncat, de printr-o dungă Să stau încă un pic, sub trandafiri Căci sunt petala roșie, sub miri Ce au lovit, mi-e lacrima mă-împungă. E lacrima mai mică, s-plante ude Mi le mai gust, din bărci, sunt foarte verzi În ochii tăi, prezent, să nu-l mai crezi Căci prea-s o slăbănoagă, paparude. În straja unei zile, stau și mâine Dar nu mă cred, iubiri, ce mă preced Sunt și iubitul pâinii, sunt mied Sunt carnea ce-o mănânci, de ieri, pe pâine. Dar lasă-mi, mai în vreme, de nu ții La inima ce plânge, în batistă Mereu frumoasă, pusă într-o listă Nu te aștept, ca, mâine, să îmi vii. Ce țărm se vede? Se destinde, tristă Cu ochii albaștri, buze mari și pline Dar ochii ei sunt reci, în mână ține Bomboane pentru somn, odihna-i Cristă. Își prinde zâmbetul, nițică iarbă Ce se zărește, celălaltui mal Se văd și oi, sau poate și un cal Dar nu sunt oameni? Soarele s-o fiarbă. Cu dinții încleștați, în plante ude De nu sunt pești, cum buze să-i surâdă Sunt țărmuri, ochii ei frumos să-i râdă Sau sunt atâția unchi și alte rude. Femeia ce-ncerca să treacă (digul) Pe când, pe sub un porumbel, se duce Atât de trist, mi-s zilele caduce Dar aripa îi trece, cum și frigul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate