Viperă-înveninată ori șopârlă mă fă Doamne!
Să m-ascund în iarba-naltă,
nimenea să nu mă vadă!

Și prin mărăcini ca-n codri să alunec
ca prin zodii… Sângele să-mi încălzesc,
solzii să mi-i strălucesc...

Și din ochi fă-mi, Doamne, stele
să mă pot privi cu ele din înaltul cerului
în adâncul gândului!

După care du-mă-n lume
să rămân fără de nume
sau într-un pustiu secat
prin nisipuri să mă scald!

Pune, Doamne, lângă gheare
aripi mari, rătăcitoare,
ca niște penițe negre
să scriu cu ele prin vreme!

Și ca pe-o prună uscată
de la Tine de la poartă
mă adună și mă șterge
să lucesc precum un rege!

Și suflă în pielea mea
ca-într-o frunză vântul toamna!
De m-oi ridica să plec,
taie-mi, Doamne, drumul drept,
să Te pot găsi când zbor
ca un gând pe gânditor.

Vipera-înveninată ori șopârlă,
fă-mă Doamne doar o dată!...
Și-încă o dată, după care,
încă-o dată!…