Când de cădere suie-n tine iadul
Tămăduind a rănilor beţie
Paiangul sacru ţese ceruri ţie
A ţi se prinde de lumini răsadul.

Şi de minciună miezul să nu-ţi fie,
Să nu te îndumnezeieşti cu fadul
Tu sfântu-n zid cu ruga fă-l nomadul,
Nu-l ţine doar de o fotografie.

Că mult spre Domnul pleacă din icoană
Amarul când ţi-ajunge ca să crezi
În liniştea tăcută, diafană.

Nu te lua cu lumea de erezi
Şi sufletului du puţină hrană
Chiar de cu ochii nu-i putut să-l vezi.