Moartea mea este deplină.
Odată ce am murit rămân infinit.

Din nesfârșirea ei își vor aduna eternități
Cei care mă vor visa așa cum am fost.

Tot ceea ce am imaginat: părinți, frați, prieteni,
Copilărie, ferestre, cărți, orizonturi, tinerețe, iubire,
Vise, palate, împliniri, comete, diamante, inele,
Curcubeu, stele, rădăcini, cercei, pietre…

Totul redevine visul pe care îl vor visa
Aceia la care nu m-aș fi gândit
Că mă pot purta adormind.

Moartea mea este despre cum stam în vremuri alături
De aceia pe care i-am uitat.

Înalt, umbros, dur, pătrunzător, solemn și frunzos,
Armonios în adânc înrădăcinat.

Este despre cum zâmbind,
Devin visul acelora care privesc
Cum cad asemenea unui fulger arzând.