Al pierderii de vreme simptom, câştig mormântul
Ce în înalt de stele cu duhul se-adânceşte
În morb al meu amurgul întemniţat ca-n cleşte
Deşi nu pier în clipă, doar spunerii cuvântul.
Însingurat cu ţuica în lene îmi duc traiul
Migrene doar pe urme în dimineaţă risc
Cafeaua din tăcere-mi redobândeşte graiul
Şi păsăruica sacră venea cu viaţă-n plisc.
Sicriul îns-aşteaptă cu fără milă-n chei
A-mi descuia cu sete al lutului sfârşitul
Şi rosturile mele cu timpul să închei
Să îmi arunc în suflet ce naşte infinitul.
Din cauza luminii să fie blând efectul
Că uneori în Luntre găseşti de plumb defectul.