Mai dă deoparte egoismul, nouă
Cei ce-aspirăm la palma ta, codașa
Să ne atingă, prin asprimi, și fașa
Tu stai, sunt bebe, cubitus de rouă.

Mi-e diamantul ce-l țin sub genunche
El te-a împiedicat să-mi dai, de ușă
Dar nici nu te-aș primi, cu corcodușă
Sunt strugurei prea mici, făcuți mănunche.

Dac-aș fi vrut să îți mai țin cămașa
De prin apret, împăturită-n două
M-aș fi făcut din umeri, iar, că plouă
Ca printr-un cort, mult prea bombat, la Oașa.

Și stau... Pun versuri cum suprind promesa
Ca și când faci fiertură pentru proști
În mintea mea ești tu, o stea din oști
Mai curăță-i, cu mătura, prințesa!

Mi-e diamantul ce-l țin sub genunche
El te-a împiedicat să-mi dai, de ușă
În capul meu, am stele și-o ”căpușă”
Să mă iubesc mai mult, ca din rărunche.

Căci rece ești, un sloi venit cu vara
Să-mi coasă, iar, cămașa, din dulapuri
Eu te-aș iubi, printre bâtlani și papuri
Dar, nu ajung, la tine, nici cu scara!

Mai merg cu grădinarul, înspre vișini
Să aflu, în secretele grădinii
Și-atunci din antecameră, toți spinii
Ce nu te prind, nici de ai da să leșini...

În mături, prind păduchii roz și roșii
Ce mi s-au prins prin curte, între flori
În capul meu, sunt mii de Sărbători
Și-un clopot, ce mai bate, cu cocoșii...

Sunt veche? Sunt spus vechi și sunt stejar?
Te păcălește umeda mea spusă...
Dar te iubesc, cum musul pe la musă
Și cum e ghinda, bună, la stejar.

Dar te-ai burni, mansarda te sărută
Mai dă spre stele, parcă ți-s mătușă
De n-aș mai fi spre tine cățelușă
Tu mă gândești hingher, un bou de plută.

Cu mușcătura proaspătă, prin oase
Cu un vaccin, de Husky, tu rezolvi
Dar ce te faci, în apă, mă dizolvi
Precum medicament, iubiri frumoase.

Deci, haide, curăță mansarda asta!
Căci prea multă zăpadă, pe cornișă!
Mătuși și unchi și frați (chiar și de nișă)
Să nu ne vadă reciprocități, năpasta.

Sunt zgărzi de dor, în umbra mea, întreagă
În punți, nu vreau să trec și-n băutură
Deci ziua mea curată mi-e în gură
Ca un boboc de trandafir, ce leagă.
*

Căci, dacă în trecut, sunt ani de zile
Tu vezi, trecutul e făcut, din ani!
La fel cum dragostea, atinge, de-a bâtlani
Omătu-i proaspăt, miere de albine.

Dar ce să faci? Cu mine? De iubirea-mi
Mai vindecă-mi pământul, când pășești...
Să-mi iei, din oase, anii pământești
Din aripi ce pierdut-am, în mulțimea-mi?

Și tot așa, trecute-s punți, ravene
Ape sărate, apele mai dulci
La fel cum periat e, sânii dulci
Nu s-or simți, prin anii de fosfene.

Căci sinele se-ntoarce când regretă
Și-ai vrea să-ți mai întoarcă un sărut
Dar nu te-ncrede-n oameni, în șezut
Ce au uitat cum e să fii egretă.

Când propriul căpătâi nu o să-ți vadă
Și el nu te sărută, cum o meriți,
Tu să nu plângi, cămeșii, iute, feri-ți!
Păstrează-l, sânul dalb, frumos îți șadă.

Și stau... Pun versuri cum suprind, adesea
Ca și când faci fiertură pentru ghimpi;
În mintea mea pășești în contratimpi
Mai curăță din gânduri (fesfesea!).
*

Curată și frumoasă, case, `istea!
Am auzit că au o fată-n casă...
Așa vorbea o insă (cam ciudoasă)
Scriind bătrână, cum vedea, cu cinstea.

Din dinții ei, se-aud numai sudalme
Dar basmul ei și-l știe, către stradă
Rămân poeții, umbra, iar, să-i vadă
Și stelele o bat, prea mari, dar calme...

Și-atunci ce de folos egretei, fapte
Și nici stejarul, scapătă sub lună...
Dar ea e singură, un ”noapte bună”
Sieși să-și spună, prin cămăși de noapte.