sunt o inimă aprinsă într-o coajă de portocală
în jur lumina viscolește împăciuitor
bradul cu cetina lui îmi lasă consonanțe
pe geam
se deschid poteci de ramuri golite
cuvinte de promoroacă alcătuiesc poezii albe
prea multă liniște își face de cap între virgule
picioare se îngroapă la fiecare metru înzăpezit
de parcă ai mototoli scrisul de mână se aude gerul
încurajat de balamalele ușii de la intrare în suflet
singurătatea pâlpâie pe pereți suflată de
lumina îngândurării
până se stinge