agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-07 | |
soarele apunea convențional,
tot mai însângerat, tot mai lent după solstițiul de vară mi se părea un mister că timpul trece mai încet în zori dar el răsare mai iute decât coboară, brun-chihlimbariu, ca mierea de pădure mi se părea un mister că toamna cresc umbrele că unii oameni stau drepți și împlântați ca niște catarge, ca soarele la echinox fiindcă numai toamna și primăvara există momente egale dar diferența este că toamna frunzele sunt mai greu străbătute de soare că nu mai pot fi frânte blând și fără zgomot în palmă ca pielea de gușteriță era pielea mea, strepezită și dureroasă, oferită privirilor bărbatul era ca un soare cu gheare și nu credea nimeni că vântul adie ca să aducă cuvântul, ca să-l scoată din gâtlejuri încordate, din pumni și picioare, din mușchii mari ai pieptului că poate fi furtună din nimic și inima ca o pasăre închisă care țipa să zboare, să lunece prin colțuri, să iasă dintre gratii și soarele o chema către el, uitasem că și eu eram soră de soare, eram atunci doar o corabie care respiră cu toate pânzele, cu un echipaj revoltat care bate cu disperare în fier și în lemn până se deschideau porțile cerului și cădeau apele toate deodată și vântul delira o vijelie întreagă oamenii calmi încercau să oprească ruperea punților, dar prea târziu după nesăbuință
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate