drumul este alb și prăfuit ca un drum
de zi lucrătoare
cum îi șade bine drumului, învârtit pe anvelope și roți
muncindu-și existența de drum
prin civilizație
care altfel s-ar pierde ca o pârloagă sălbăticită

este greu să fii drum, nici prea umblat și nici uitat
trecătorii vin și pleacă
cel mai des câte unul
și nu există linie albă continuă sau refugii pentru pietoni

un om singur s-a așternut la drum în zori
când praful încă doarme
el merge cu tălpile moi și furișate
cu pași de proscris care se ascunde de toți ceilalți

trece iar cu ochii plecați pe lângă bețivul murdar
cu privire vicleană și haine împuțite
care îl scuipă după ce îi dă leul
și mai departe îl scuipă din nou, de-al dracului

dar el nu îl privește în ochi, drămuindu-și bucuria