acum când scriu poemul ăsta în gând
mă uit la mine în oglinda din baie
zâmbind într-un fel ciudat cald.

acum știu precis sunt sigur
că-ntr-una din zilele astea
am să cedez. e în mintea mea
un fir subțire întins atât de întins
încât stă să se rupă.
e un gând înăuntrul meu
un sentiment
care stă să se surpe.

e doar o chestiune de zile
și-apoi va veni ceața.

cea mare cum sunt acelea
care înghit luminile roșii și verzi
ale micului port.

și asta nu mă mai sperie.
nu-mi mai e teamă
că nu va mai fi nimeni
că nu mai e nimeni.
pur și simplu
nu mai e nimeni.

acum când scriu poemul ăsta în gând
închid ochii și cad
fără s-ating vreodată podeaua.