agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-22 | |
CIULINUL
Venit-a iarăși noapte grea pe-ntinsul Bărăgan, Cu stele mii ce limpezesc oglinda de zăpadă, Cerneau arhangheli, viforos, din marele noian, Pe oglindirea boltei în albul de baladă. Plânge gâjâit cavalul, dintr-o ciutură, la drum, Stins suspin cântă salcâmul prins în furca cumpenii... Lunecând pe-oglinda gheții, toți dau gerului uium, Prețul prinderii-n țărână și scutiri de bejenii. Din pustia înghețată, chiar în buza drumului, Unde roata sau potcoava șovăie ca să ajungă, Iară omul răsucește spintecarea plugului, Din zăpadă, un ciuline, scoate capul într-o dungă. ―Mă zbat, mă lupt, dar îmi ridic umila mea făptură! Cu sufletul de lună plin, eu m-am născut în cer Și n-am de gând, ca un neghiob, să pier sub arătură, Nici în genunchi ca să bocesc vreunui temnicer. Grăunte negru de nisip, m-am risipit în vânturi, Vecin cu holdele-adormite de lacrimi și sudoare, Am încolțit îmbrățișat cu iarba de pe câmpuri, Precum un rege aruncând privirea către soare. Pe brațul ce l-am ridicat dau hodină la vrăbii, Și ramuri noi am să înalț cum vine primăvara, Spre poale frunze înghimpate, la vârf desiș de săbii, Și la final, bobocul mov ce-mi împletește tiara. Sunt leac la tâmplă și la gât și întăresc în toate, Tot trupul eu vi-l doftoresc, pun liniște în vintre, În clopoțel aștern ușor întâia puritate, Zâmbind, o sumețesc apoi cu fața către astre. Dintotdeauna m-am jertfit, din rădăcină-n floare, Nebuni nătângi, m-ați blestemat și urgisit într-una, Căci eu mă lupt lumii să curm tot ce pe voi vă doare Și-n dar primesc doar ce-a uitat, pe câmp, din nou, furtuna... Deși sunt iarba cea mai tare, îmi ziceți că sunt spin, Mă-nvinuiți c-am pus venin pe fruntea cea mai sfântă, Și chiar de-s singurul din câmp ce nu știu să dau chin, Doar pe bătrânii înțelepți, vederea mea încântă. M-am hotărât, pe val de vânt, să zbor cât mai departe, Să-mi duc eternul legământ drept jertfă pe altare, Ca aripa de vultur sfânt care se frânge-n moarte, Cu sufletul ușor plutind spre larga depărtare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate