O, cât de mult am mai citit!...
Și despre câte lucruri ce nu le-am întâlnit!...

Pe toate le-am uitat.

Din când în când ca valuri însă
Revin și se aștern pe țărmul unde dorm.

Odată am citit despre cum am să mor.

În fiecare zi în care mă trezesc de-atunci
Visul mi se deșiră în interior.

Și-am mai citit și despre cute care
Prin trunchiuri înrămurite cresc.

Umbre de mușchii care spre nord
Împădurite de uitare și visare verzi
Din adânciri în sine înfloresc.

Și-mi amintesc că am citit de gânduri
Și de mușcarea din îndumnezeire.
De pierderea cuvântului în mine.

Mistreții orbi ce căutau lumini
Când coboram spre mare
Prin ruine ca un fulger…

Și sâmburii pădurii care înveleau
A opta zi cu mantii din trecut
Din umbra aripii ce odihnea
În devenirea unde golul
Nu a mai încăput…

O!... despre câte-am mai citit!...

Succint, totul era un loc în care
Nimeni nu își mai amintea nimic.

Un sunet gol lipsit de orizont.

Adânc de cerc, de ou, de pretutindeni
Unde mă așteptau spre a se înnisipa cuvinte.