M-am pus în ramă ca pe o icoană
Și dimineaţa singur mă contemplu
În gîndul meu am construit o criptă
În inimă mi-am demolat un templu

Și suflet blînd sau judecată rece
Trăiesc într-o deplină armonie
Nu pot să înţeleg de ce deodată
Apare o aşa dihotomie

Măcar de-aş fi ca labiş dar tramvaiul
Întîrzie iar cioara n-ar clonţ
Privesc atent prin ţeava poeziei
Și vai, prieteni, ţeava are glonţ

Mi-a mai rămas să scriu de foaie verde
Adică nu atît de important
Și prozodia mea dacă s-ar pierde
Să ştiţi c-a mai murit un diletant