Aceste lumini din noi, iubito,
cât suntem vii,
s-au sărutat în ochi,
cu lacrimile tale boabe calde
abia după ce
s-au auzit mai întâi la telefon
douăzeci și patru de zile-n primăvară,
ceasuri întregi, zi de zi, în aprilie, mai

Înainte să se-ajungă
să se-atingă una pe alta,
să se arunce în brațe
precum răsăritul, din Marea Mediterană
și apusul, dinspre Atlantic și Gibraltar
pe coasta Andaluziei,
lumina mea era un crepuscul,
lumina ta crepusculul complementar

Joncțiunea dintre crepusculul meu
mai matinal
și crepusculul tău
mai vesperal
poate genera frumusețea Sierrei Nevada
c-un parc național, sfârșit abrupt ca țărm,
cu papagalii verzi ce-și fac acum cuiburi,
cu pescărușii ce se aruncă-n valuri fulgere,
cu ficușii, smochinii,
măslinii, leandrii, palmierii toaletați
în satul-stațiune Torrox Costa
cu solarii de roșii,
cu vile, blocuri, palate devenite hoteluri
de-o arhitectură bazată pe alb ocru galben
cu influențe arabe, africane

Toate ferestrele din Torrox trimit
zâmbetul tău, iubito,
fiecare vorbă schimbată
de malaghezi, torroxieni
răsfrâng lumini de la tine din casa noastră
puternice drept în sufletul meu

Ploaia spaniolă de astăzi cade neîntrerupt
din zi deja-n noaptea adâncă,
luminile noastre se îmbrățișează, avide
să se mângâie și sărute la infinit