DRUM SPRE IERI

Muguri se zbat în zvâcniri de sânge-nchegat
Pulsând deodat’ cu salcâmii pădurii,
Codrul strâmbat, ce-a fost altădată regat,
Aruncă spre cer rânjetul tăieturii.

Își scutură munții sudoarea de piatră,
Se umflă în coaste și-și suflă năduful,
Câinii pământului din vale ne latră,
Și vaier de stâncă ne umflă văzduhul.

E vreme de caznă cu plânset de maci,
Desculțe poteci sub putrede frunze
Ascund urme de fiare pitite-n copaci,
Iar vântul e sterp în albele pânze.

Pe scena lumii mă-nchid scrâșnind în șoapte,
Trăiesc deja în ieri privind spre mai ’nainte,
Misterele se-ntrec în strigăte deșarte,
Și din plecări renasc potecile uitate.