descâlcesc răsăritul din
orizontul privirii tale
la adăpostul cuvintelor ca
sub acoperișul norilor din
care picură lumina
nevinovată de a fi trădat viața
mângâi cât e ziua de lungă
chipul gândului rătăcit în
abisul iubirii
ne ștergem unul altuia amintirile
până le facem albe
niște coli de hârtie pe
care am desenat zâmbete
coboară ca un fluviu în mine
dorința de a mușca clipa până
la sânge
un drum care duce în tine
în noi.