tot mai des simt o necesitate organică
să dau pe gît o sticlă de votcă
e drept, mă inspiră augustin doman cu
atitudinea lui de napoleon în livada de pruni
cu țoiul în mînă și ochii pe cer
(un fel de bukowski dar mai cuminte)
eu nu am vecini cu care să mă îmbăt
și nici prieteni alcoolici
dar învăț din cartea lui ion mureșan
ca un școlar silitor
așa că de fiecare dată cînd universul vomită peste mine
mi se face lehamite și las în pahar
un ultim strop de fericire lichidă
pe care îl voi bea dimineață
la micul dejun