de coasă-i iarba-n omeneşti peluze
şi gândul spre zambile stă stingher
tot aşteptând un dumnezeu s-acuze
ca omului să-i facă loc în cer.
da, locuind în cramă nu am scuze
şi mi-e ruşine Domnului să cer -
de coasă-i iarba-n omeneşti peluze
şi gândul spre zambile stă stingher.
stau demonii de mine să se-amuze
singurătăţii în al meu ungher
măsor distanţa-n tine cu echer
demonică mi-e calea-ţi pân la buze,
de coasă-i iarba-n omeneşti peluze.