Câmpia verde își flutura
iarba în vânt
acoperită de pungi goale
cu un cap în pământ
cu altul
în soare
între cer și adânc

gândul umbrelor-fantomelor
despletite în nebunia lor
în libertatea lor nudă
cu privirea aprinsă
pași surzi lent călcau
între cer și adânc

obligați la emoții
îmbrăcații în jale
îmbrăcați în icter
pe covorul de sticle
coborau în tartar
nălucind din păreri
peste câmpul rebel
pe pustia murdară
adâncită cu zel
de durerea coruptă
cu pocale de vin
cu pocale de țuică
dușca de pelin
îngropată cu un cap în pământ
cu altul în lună
jinduind pe vecie
un moment omenesc