În două lacrimi, una-mi se deface
Ea-și trage rochia prea grea, sub corp;
Eu o visez prea negru, ca un corb
Sau ca ucisul puiului, sub pace.

Căci Paștele e hidric și amorf
Și oule prea roșii, nu-n găoace
Cum nu se face pui în carapace
Doar zeama oului, prea greu și orb.

Căci ce e Paștele, decât un sentiment util
Ce ne aduce mielul și ni-l poartă
La ușă de cetate, mort în poartă

Unde m-așteaptă El, un Trist Umil
Lăsați-mă în praguri de April
Să-i dau numai lalele, îs-o surată...