când soarele se scurge
printre ramuri
florile albe se agață de mine
privirea mea strivită de
atâta frumusețe
se prinde de mâna timpului
să-l rețină
o primăvară ingenuă și dulce
mă izbește în tâmplă
culorile ei se smulg dintre
cuvinte și se aruncă în
brațele gândului
piatra tăcerii se rostogolește
se aude dansul florilor în
adierea vântului
unduioase ca niște șoapte
în nisipul negru al ochilor
mei stă înfiptă ca un steag
dorința de-a mă pierde pe
cărările primăverii
de-a mă amesteca cu miresmele
și florile ei
cu culorile care explodează
aruncând peste mine
fragmente de viață
ca niște cioburi în care
se taie privirea.