pentru toți cei care n-am fost acolo
vă spun clar că avem una personală.
cîți oameni n-au sperat să ajungă, cîți
n-au sperat că vor cîștiga la loteria
viselor însă visele n-au fost decît goluri
deșertăciune și sete neîmpărtășită.

avem toți o americă interioară, una în care
ne refugiem să ne fie bine să fim milionari
în sentimente, în iubire. america noastră
ascunsă de ochii celorlalți, singura în care
intrăm fără viză, necontrolat. o mică vacanță
apărută inopinat să ne calmeze, o descoperire
liniștitoare după ani buni de căutare.

dar ce ne face america asta mică și personală
cînd tot sufletul s-a făcut negru de smoală?
ne ține prizonieri puțin cîte puțin, treptat
ca într-o transfuzie în care gîndul eliberat
se unește cu drogul și devine căluș, da, căluș
fără călușari în america ta cu arme mai mari.

te simți văduv fără america ta, îndurerat și sloi
dar nu vezi că e doar o siberie luată puțin la perie.
dar america e a ta, ca adidașii tăi noi, ca tricoul
cu fuck, ca degetul mijlociu ridicat și totuși acolo
și votka și whiskey au gust de pișat. dar e a ta
și te pierzi în ea ca într-o beție cu iarbă legală
zîmbești, plutești și dansezi în america ta totală.

e războiul rece cu iubirea, e dictatura matriarhală
dar america ta de sub coaste e cît se poate de reală.
ai butonul roșu sub deget ca un sfîrc de femeie
apeși și apeși așteptînd să vină holocaustul să rupă
toată partea care doare din tine și să emigrezi urgent
în america asta natală, visată, așteptată, uitată
atunci cînd iubirea te aștepta cu pîine caldă, pe vatră.