Pe ochi mi se așază pânză de țesut
Și genele mi-s prinse, împreună.
Mai trag de braț sau poate numai lună
Mai văd deasupra, unde-am încăput.

În fața mea e crucea și-s nebună
Dacă nu pot pricepe ce-am crescut:
Un soi de teamă veștedă și bună
Ce-ncape în mormânt și-n început.

Căci sulița nu-mpunge iarba moale
Ce-nvie sus pe deal, lângă fântână
Mă plânge baba satului bătrână

Dacă mormântul lui L-am cunoscut.
Dar nu-l văzusem bine, căci de mână
M-a-ndepărtat un înger ca de lut.