știi, eu nu pot să iau în calcul
că totul e nebunie
nici chiar atunci când respir
sau când dimineața îmi beau cafeaua
și de multe ori e mult prea fierbinte
stau pe un scaun în bucătărie
cu televizorul pornit cu știrile care spun
mereu aceeași poveste
se moare în draci, se moare pe capete
și hidra parcă nu se mai satură
viața îmi pare un vis
și visul parcă e un coșmar aproape continuu
nu este totuna să o iei de la capăt
dacă nu ai pe cine ține de mână
așa cum ușile se deschid
fără ca eu să fac asta

spune-mi ce se întâmplă?
și când se întâmplă
eu unde sunt
sunt oare acolo, într-un ieri prea uitat
sau în vreun mâine deja
căci, nu-i așa
viața pare fix o tristețe
care nu se mai termină
punct