agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-04-15 | |
plantă crepusculară, văduvă de coapse
cum faci tu merele otrăvite să strălucească atît de bine iar eu privesc cerul ca un orb, singur pe marginea întunericului de parcă pe marginea prăpastiei, plantă crepusculară cum faci de mă scufund ca un bebeluș în cristelniță și fructele strălucitoare îmi iau viața și mi-o dau din nou iar eu privesc cerul ca un orb dar acum văd stelele văd și abisul dar știu în continuare că e profund crud să ai singurătatea mea, să ai bunătate să ai revărsări de inimă, să fii inundat de șoareci grozavi în sînge care îți rod rațiunea să rămînă doar singurătatea și bunătatea și cînd ei se hrănesc eu mă întorc cu fața spre cer și văd stelele ca un orb, fiecare la locul ei, așa cum surprinzi minotaurii în vise desculțe, profund crud ca un străin îngrozit de voință, ca un somnambul speriat că nu se mai trezește decît atunci cînd ajunge pe lună, mic și temător ca un copil crescut în temnițele închinărilor, ca un orb sub frica furiei, ca un om care poate minți profetul, propria viață, ca un văduv cu a sa naștere uscat, secat, ca o baltă de pișat într-un gang, cu intoxicarea decorată de un vis necruțător că senzualul meu n-a venit niciodată să te atingă și eu doar m-am rătăcit în părul tău, nu tu erai talita cuni a mea plantă crepusculară, tu ești binele bîntuit de un bine mai mare de care nu am nevoie, o înșelătoare tragere la sorți ca un orb văd întreg universul, îl văd și pe dumnezeu cum își pune papucii lîngă pat și doarme și îmbrățișările sunt tot mai decolorate și eu rătăcit de tine ca într-o pădure fictivă eu știu, plantă crepusculară, ca un orb știu că fertilitatea strînge ca funia, că păianjenii mei își desenează pînzele, că turta dulce la care visez adăpostește toate fantomele, știu că te-ai deghizat să nu te mai găsesc niciodată, pentru că dragostea vine din pîntec și eu am crezut că stelele sunt sfîrcurile nopții. sunt un menestrel al foamei, știu prea bine cînd oracolul este mințit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate